Archive for the ‘Panait Istrati’ Tag

Traian Băsescu. La mulţi ani?…

Prezentare:

Loc muncă

Biografie

Despre imn

Despre muie

Despre lacrimi de crocodil

Despre lovit copii

O scrisoare pierdută în timp…

Actul III Scena V (O scrisoare pierdută, Ion Luca Caragiale)

TRAHANACHE, care s-a urcat la tribună, apoi CAŢAVENCU, POPESCU, IONESCU, ALEGĂTORI, PUBLICUL venind din fund şi ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoţelul prezidentului

TRAHANACHE (în picioare) : Orele sunt înaintate! poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii… (şade.)

(Toată lumea s-a aşezat la locul său.)

CAŢAVENCU (cu modestie) : D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul…

TRAHANACHE: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!…

(Mişcare în grupul lui Caţavencu)

CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii si gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. — Tăcere completă. Cu glasul tremurat): Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)

IONESCU, POPESCU, TOŢI (foarte mişcaţi) : Bravo!

CAŢAVENCU (ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător) : Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!… O primesc! Mă onorez a zice că o merit!… (foarte volubil) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)

CAŢAVENCU: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică… (îngraşă vorbele.)

POPESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Socială…

IONESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Economică…

POPESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Administrativă…

IONESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Şi… şi…

IONESCU, POPESCU, GRUPUL: Bravo! bravo!

TRAHANACHE (clopoţind): Rog, nu întrerupeţi pe orator, stimabile…

CAŢAVENCU (cu tărie) : Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte… (cătră adunare şi mai ales catră grup, cu tonul sigur) Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele… (reintrând în tonul discursului şi îngrăşând mereu vorbele) şi… şi… finanţiară. (aplauze prelungite)… Da, suntem ultraprogresişti, da, suntem liber-schimbişti… Or… conduşi de aceste idei, am fundat aci în oraşul nostru „Aurora Economică Română”, soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti… pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor…

GRUPUL (aplauze): Bravo!

CAŢAVENCU: Soţietatea noastră are ca scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău…

GRUPUL (aplauze) : Bravo!

CAŢAVENCU: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!

GRUPUL: Bravo! (aplauze entuziaste)

TRAHANACHE (clopoţind): Stimabile… nu…

CAŢAVENCU: Lăsaţi, d-le preşedinte, să întrerupă… nu mă tem de întreruperi!… În Iaşi, de exemplu, — permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!…

GRUPUL (mişcat) :A!

CAŢAVENCU: Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!

GRUPUL: Bravo! (aplauze)

CAŢAVENCU: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi ?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!… (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.)

Sursă fragment: Wikisource

Ciulinii Bărăganului…

Panait Istrati (n. 10 august 1884 Brăila — d. 16 aprilie 1935, Bucureşti, cu numele la naştere Gherasim Istrati a fost un scriitor român de limbă română şi franceză. Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovineşti, a terminat şase ani de şcoală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca şi Maxim Gorki, scriitorul rus şi apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, şi-a câştigat existenţa ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar şi al unui vânzător ambulant. O vreme a fost şi cărbunar la bordul navelor Serviciului maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite oraşe: Bucureşti, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris şi Lausanne…

Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderenţă făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 îşi publică, în aceeaşi revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează şi la alte ziare: Viaţa socială, Dimineaţa, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.
Trăind în sărăcie, bolnav şi singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat şi îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923, cu o prefaţă semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les récits d’Adrien Zograffi (Povestile lui Adrian Zograffi).

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff şi apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:  “Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicaţie. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. […] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean“.

Prozele şi romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ţinuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase şi religii, precum şi descrieri asupra diverselor oraşe din Europa prin care a trecut de-a lungul vieţii. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză şi română, a fost tradusă în peste 30 de limbi. (Mulţumiri: Wikipedia)

See also: About food, Ana, Andi, Caius, Cristian, Dispecer, Dispecerita, Flavius, Gabriela Savitsky, Geanina, ISU, LinkPing, Manuel, Mirela, Natasa, Orfiv, Supravietuitor, Teo, Theodora, Vania