Archive for the ‘Am întâlnit şi români fericiţi’ Tag

George Enescu…să nu uităm, totuşi…

Născut la 19 august 1881 în Liveni, judeţul Botoşani, a manifestat încă din copilărie o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert şi începe studii de compoziţie sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. Între anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena, având ca profesori printre alţii pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi Robert Fuchs (compoziţie). Se încadrează rapid în viaţa muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziţii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa şi publicul, deşi avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). În ziua de 6 februarie 1898 îşi face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică „Poema Română”.

Tot atunci, în acelaşi an, începe să dea lecţii de vioară la Bucureşti şi să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleş din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naştere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului. Prinţesa Martha Bibescu şi-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reuşit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palat unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris, întreprinde turnee în mai multe ţări europene, având parteneri prestigioşi ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

George Enescu interpretând Poemul de Chausson

În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Claude Debussy, precum şi creaţiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În acelaşi an are loc prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum şi şansa interpretării acestor piese în concerte.

După război îşi continuă activitatea împărţită între România şi Franţa. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară şi quartet de corzi de Ernest Chausson şi ale Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) şi New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe.” (Yehudi Menuhin)

Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (în Simfonia Nr. 1), influenţele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendinţele neo-baroce (în Suita orchestrală Nr. 2) şi exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră. Nu trebuie uitată influenţa folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române, Sonata pentru vioară “cu caracter popular românesc”, Suita orchestrală Nr. 3 „sătească”.

Celebritatea internaţională a lui George Enescu – de care era el însuşi intrigat – se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Philadelphia, uitându-se marile sale creaţii. Prin Festivalurile Internaţionale „George Enescu”, care au loc cu regularitate în Bucureşti cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.

În Bucureşti se găseşte un Muzeu Naţional „George Enescu” (în palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, în care au locuit Maruca şi Enescu). Lângă Moineşti se găseşte conacul de la Tescani, donat de soţia lui Enescu statului român cu condiţia ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artişti. La Liveni se găseşte casa în care a copilărit compozitorul. Există o casă memorială George Enescu în Sinaia (Vila Luminiş, cartier Cumpătul). În conacul din Tescani, Bacău (“Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii ’80 un centru de creaţie, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani, de Andrei Pleşu), şi au loc în fiecare an tabere de pictură şi de filosofie.

Many thanks: Wikipedia and friends; See also: Dispecer

O scurtă călătorie în jurul Pământului…

“Dacă nu vă convine (poziţia) în sondaje, vă propun o înţelegere…!”

Credite foto: Revista The One

În atenţia dispeceratului

Elena Udrea are opinii…

Elena Udrea: Litoralul se va sufoca şi va muri. Şansele ca lucrurile să se îndrepte nu sunt foarte mari…(sursă: Mediafax)

Să-mi cadă frunza dacă mai înţeleg ceva. Ministresa turismului face cronica unei morţi anunţate. Adicătelea, litoralul respira normal, avea un target realizabil în aportul de venituri la bugetul statului, turiştii veneau pe şoselele patriei allegro pentru a beneficia de virtuţiile terapeutice ale nămolului, întreprinzătorii locali respectau normele igienico-sanitare, plajele erau curăţate de scoici şi alge moarte, fauna marină cunoştea un reviriment spectaculos, piţipoancele se cuplau cu turişti chinezi, salvamarii încă mai oftau după nurii blonzi ai Elenei, abraziunea  ţărmului era de domeniul trecutului etc. Să-mi cadă frunza dacă mai înţeleg ceva…

See: Dispecer, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Teo Negura, Vania

Anunţ de angajare: profesie ”avocat”, nu cunosc art.30 din Codul familiei…

Desigur, titlul de mai sus reprezintă doar o aporie(fără legătură cu ziarista Pora).Nimeni nu ar putea afirma faptul că doamna Elena Gabriela Udrea nu cunoaşte diferenţa între cuvintele jurist şi avocat.  La fel de greşit ar fi şi faptul să prezumăm că absolventa unei facultăţi de drept care nu “cuprinde” instituţia bunurilor comune şi proprii ale soţilor, în lumina art.30, 31 şi următoarele din Codul familiei, a trecut examenul “pe bune”…

Art. 30
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
Orice convenţie contrară este nulă.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Art. 31
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
a) bunurile dobândite înainte de incheierea căsătoriei;
b) bunurile dobandite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut ca ele vor fi comune;
c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi;
d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri;
e) indemnitatea de asigurare sau despăgubire pentru pagube pricinuite persoanei;
f) valoarea care reprezinta şi inlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.

Sursă: http://www.dreptonline.ro/

Traian Băsescu. La mulţi ani?…

Prezentare:

Loc muncă

Biografie

Despre imn

Despre muie

Despre lacrimi de crocodil

Despre lovit copii

O scrisoare pierdută în timp…

Actul III Scena V (O scrisoare pierdută, Ion Luca Caragiale)

TRAHANACHE, care s-a urcat la tribună, apoi CAŢAVENCU, POPESCU, IONESCU, ALEGĂTORI, PUBLICUL venind din fund şi ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoţelul prezidentului

TRAHANACHE (în picioare) : Orele sunt înaintate! poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii… (şade.)

(Toată lumea s-a aşezat la locul său.)

CAŢAVENCU (cu modestie) : D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul…

TRAHANACHE: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!…

(Mişcare în grupul lui Caţavencu)

CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii si gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. — Tăcere completă. Cu glasul tremurat): Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)

IONESCU, POPESCU, TOŢI (foarte mişcaţi) : Bravo!

CAŢAVENCU (ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător) : Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!… O primesc! Mă onorez a zice că o merit!… (foarte volubil) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)

CAŢAVENCU: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică… (îngraşă vorbele.)

POPESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Socială…

IONESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Economică…

POPESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Administrativă…

IONESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Şi… şi…

IONESCU, POPESCU, GRUPUL: Bravo! bravo!

TRAHANACHE (clopoţind): Rog, nu întrerupeţi pe orator, stimabile…

CAŢAVENCU (cu tărie) : Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte… (cătră adunare şi mai ales catră grup, cu tonul sigur) Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele… (reintrând în tonul discursului şi îngrăşând mereu vorbele) şi… şi… finanţiară. (aplauze prelungite)… Da, suntem ultraprogresişti, da, suntem liber-schimbişti… Or… conduşi de aceste idei, am fundat aci în oraşul nostru „Aurora Economică Română”, soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti… pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor…

GRUPUL (aplauze): Bravo!

CAŢAVENCU: Soţietatea noastră are ca scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău…

GRUPUL (aplauze) : Bravo!

CAŢAVENCU: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!

GRUPUL: Bravo! (aplauze entuziaste)

TRAHANACHE (clopoţind): Stimabile… nu…

CAŢAVENCU: Lăsaţi, d-le preşedinte, să întrerupă… nu mă tem de întreruperi!… În Iaşi, de exemplu, — permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!…

GRUPUL (mişcat) :A!

CAŢAVENCU: Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!

GRUPUL: Bravo! (aplauze)

CAŢAVENCU: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi ?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!… (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.)

Sursă fragment: Wikisource

“Moţiunea” lui Costică Argint…

Scurt istoric:

Lider al Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint a devenit cunoscut după ce a apărut alături de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu şi de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, în cursul unei vizite a acestora la Roma. Vizita a avut loc după ce românul Romulus Mailat a fost acuzat, în 2007, de uciderea unei italience. (sursă: Mediafax). Detalii aici. Potrivit unor surse, în această seară, domnul din titlu va ajunge în România. Pe fondul evenimentelor politice în desfăşurare, nu putem să nu ne întrebăm ce va declara la sosire acest personaj interlop, condamnat definitiv pentru infracţiunea de “ultraj contra bunelor moravuri”. Cal troian sau infractor mărunt repatriat pe bani mulţi?

Mulţumiri: Vidu-Caricatura zilei

See: Dispecer

România, trezeşte-te!…

Poveste de dragoste în România…

See: Teo Negura